Despre mine
Am pornit pe drumul meu profesional în psihologie din fascinația și curiozitatea pe care le-am avut dintotdeauna pentru felul în care oamenii simt, gândesc și se comportă.
Sunt psiholog, psihoterapeut, cadru didactic universitar și co-fondatorul Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei. De peste 25 de ani, studiez resorturile comportamentului uman prin racordarea la știință și la psihologia evidence-based.
Am studiat și m-am format în cadrul Institutului Cairnmillar din Australia (consilierea şi psihoterapia traumei, consilierea şi terapia relaţională, de cuplu și de familie), apoi am revenit în România pentru a susține și contribui la evoluția domeniului psihotraumatologiei în țara noastră – o provocare la acel moment, în care nici specialiștii, și cu atât mai puțin publicul larg nu avea acces la informații din domeniul sănătății psihice, iar termenul de “traumă” părea un cuvânt greu, dramatic sau complet tabu.
Astăzi, munca mea continuă să fie ancorată în credința că înțelegerea
corectă, în profunzime, a traumatizării contribuie la înțelegerea
funcționării umane, la dezvoltarea psihică personală și la
construirea UNOR relații mai bune cu ceilalți.
Muncii mele ca profesor și formator pentru specialiști psihoterapeuți trauma-informed i se adaugă focusul pentru popularizarea subiectelor care țin de traumă și sănătate psihică, din postura de co-fondator al Institutului pentru Studierea și Tratamentul Traumei (ISTT). De asemenea, sunt membră activă în mai multe organizații profesionale din domeniul sănătății mintale și speaker la evenimente locale și internaționale dedicate specialiștilor.
În tot ceea ce fac, sunt ghidată de capacitățile impresionante ale psihicului uman și de convingerea că putem construi vieți pline de vitalitate și sens, precum și relații mai sănătoase. De aceea, mă consider foarte norocoasă pentru că am ocazia să lucrez cu oameni remarcabili, profesioniști și organizații preocupate de felul în care putem crea comunități mai reziliente și medii mai sănătoase și mai armonioase pentru noi toți.